Costuri de construire
Cheltuielile legate de executia unei constructii pot fi impartite in doua categorii: cele premergatoare executiei (pentru avize, aprobari, autorizatie de construire, proiectare) si cele din timpul executiei. In timpul executiei constructiei se cheltuiesc bani cu taxe, cu materiale si transportul lor, cu manopera pentru executanti, cu realizarea bransamentelor la utilitati, cu asistenta tehnica si cu managementul proiectului (investitiei). Unele dintre acestea pot fi facute de catre cel ce investeste , altele nu.
Sa le luam pe rand.
Taxele
Dupa obtinerea autorizatiei de construire a mai ramas o singura taxa de platit. Cea catre Inspectoratul de Stat in Constructii.
Taxa catre I.S.C. este de 0,8% din valoarea investitiei (minim 0,1% la declararea inceperii lucrarilor de construire si diferenta pana la 0,8% esalonat, pana la receptia finala a constructiei). Deci, se poate plati in mai multe transe.
Materiale, transport, manopera
In conditiile executiei in regie proprie de toate acestea se ocupa chiar beneficiarul constructiei. El trebuie sa caute materialele necesare executarii constructiei (corespunzatoare calitativ), sa le plateasca pretul (dupa cum se descurca) si sa asigure transportul. Aici nu va putea sa faca economii decat daca are relatii speciale cu producatorul (si se poate aproviziona la pret de fabrica), apuca niste preturi promotionale (apropiate de cele de productie) ori ii cade vreo pleasca cu niste preturi de sta mata-n coada, si, in final, daca isi convinge furnizorul sa-i aduca materialele la poarta.
Apoi intervine manopera. Aici fie isi face totul singur (ajutat de rude, prieteni, vecini etc. ) fie tocmeste o echipa de constructori care se ocupa de ridicarea constructiei. Aici, daca a trecut cu succes de incheierea intelegerilor cu furnizorii de materiale, apar alte, si mult mai grave, probleme. Cinstea, corectitudinea, seriozitatea si profesionalismul conducatorului si a componentilor echipei. (Oamenii sunt mai greu de tinut in frau, mai ales cand nivelul de pregatire este redus, munca e bruta si bautura e la colt). Din acest punct de vedere mai bine lucrezi cu o firma. Sigur, ca nici asa nu-i usor. Trebuie sa-ti alegi cu grija firma cu care te apuci de treaba, si nu in primul rand dupa criteriul pret (ca poti sa iei o plasa cat toate zilele, de nu te mai spala nici Dambovita de cate injuraturi iti tragi). Cu o firma exista un contract, termene, obligatii, responsabilitati si ai pe cine sa tragi la raspundere, cu cine sa te judeci, la o adica. Ba chiar poti avea o garantie de buna executie pe cativa ani buni (vreo zece). Nu mai ai nici grija zilnica a oamenilor si nici a materialelor (sigur ca te poate "face" si o firma, mai ales daca nu te pricepi, dar oricum o fac mai cu perdea si isi trag, in general din discount-urile pe care le obtin. Ca sa fim noi sanatosi, nu traiesc ei din beneficiul de 5% din deviz. Mai scot si ei de-un cozonac: ba dintro sapatura, ba dintrun material – la cantitate sau calitate -, ba din operatii sau lucrari neefectuate, ca romani suntem. Umblii cu mierea si nu te lingi pe degete ?!). Acum mai depinde si de dirigintele de santier. Cat de bun, cat de ferm este si cat de mult ii pasa de lucrare (ma rog, si de beneficiar).
Pana la urma, una peste alta, o executie te poate duce, cu materiale cu tot, intre 230 si 750 euro/ mp ADC, sau chiar mai mult, in functie de faza de executie (la "rosu" sau la "cheie"), de dotarile, finisarile si amenajarile interioare cerute.
Bransamentul la utilitati
Aici costurile depind de distanta la care se afla reteaua la care se poate face racordarea si tipul utilitatilor.
Pentru bransamentul la reteaua de curent electric costurile incep de la 3000 lei.
Pentru bransamentul la reteaua de apa si canalizare costurile incep de la 3000 lei.
Pentru bransamentul la reteaua de gaze naturale costurile incep de la 4000 lei.
Asistenta tehnica
Asistenta tehnica este asigurata de regula, contra cost si in baza unui contract, de catre proiectantul constructiei pentru fiecare specialitate: arhitectura, structura de rezistenta, instalatii. Dar nu obligatoriu. Serviciul de asistenta tehnica poate fi efectuat de orice specialist care se bucura de increderea beneficiarului si consta in sprijinul intelectual acordat beneficiarului in legatura cu problemele tehnice aparute in executia constructiei si cu solutiile tehnice posibile de rezolvare ale acestora.
Asistenta tehnica se tarifeaza pe ora/om, la tariful practicat adaugandu-se, dupa caz, si cheltuielile de transport, cazare si masa (diurna).
Tariful incepe cu 20 euro/ora si poate trece usor peste 100 euro/ora, in functie de complexitatea, importanta si dificultatea lucrarii, nivelul de pregatire profesionala al specialistului, tipul de date ce trebuiesc prelucrate, analizele pe care le impune problematica operatiunilor sau lucrarilor avute in vedere.
Managementul proiectului
Managementul proiectului inseamna asigurarea conditiilor necesare si urmarirea executarii lucrarilor conform graficului de lucrari, gestiunea, urmarirea si controlul incadrarii in bugetul planificat.
Managementul poate fi asigurat de catre beneficiar, de catre un specialist reprezentant al beneficiarului sau de o firma specializata, in raport cu amploarea si complexitatea proiectului (investitiei). In general pentru acest serviciu se percep comisioane exprimate in procente din valoarea investitiei.
Tot aici putem include si activitatea de dirigentie de santier pentru asigurarea nivelului calitativ corespunzator al executiei constructiei.





